În Grecia antica, doar zeii aveau puterea de a vindeca bolnavii. În secolul al VII î.Hr., o scoala de gândire materialista a respins orice conotatie de magie în medicina si a dezvoltat observarea metodica a fenomenelor naturale si a organismelor vii.
Grecul Hipocrat a jucat, un rol foarte important in dezvoltarea stiintei cunoasterii corpului uman prin abordarea pragmatica a medicinei, excluzand orice influenta divina in aceasta sfera. Începând cu el, diagnosticul unei maladii s-a pus pornind de la anamneza si de la examinarea bolnavului. Lucrarea sa „Corpusul hipocratic” a ramas lucrare de referinta timp de douazeci de secole. In teoria sa, aparitia bolilor era datorata alterarii umorilor organismului. El spunea ca pentru a fi sanatos echilibrul celor 4 umori: sângele, limfa, bila galbena si bila neagra, trebuie pastrat constant.
Peste secole medicina devine ramura a bisericii, iar credinta în viata de apoi interzicea desecatia organismelor. Aceasta s-a pastrat pâna în secolul al XII-lea cand medicina si chirurgia se separa pentru a forma doua ramuri distincte. Dupa fondarea facultatii de medicina la Montpellier are loc un avânt în domeniul studierii anatomiei.
Scoala de la Padova, întemeiata în 1250, exclude influenta clerului si porneste studierea ampla a cercetarilor anatomice. Aceasta scoala capata renume mondial, devenind centrul de studii anatomice.
Multi savanti interesati au lasat numeroase lucrari, iar aparitia tiparului a dat posibilitatea oamenilor de a se documenta referitor la tema, atragând multi cointeresati. Descoperirea anesteziei generale, razele X, în prezent microscopul electronic si alte descoperiri au facut corpul uman tot mai transparent.
Organizare generala
Corpul uman are mai multe niveluri de organizare, de complexitate crescânda. Primul dintre aceste niveluri este de ordin chimic. Molecula de apa, zaharurile sau proteinele se aglomereaza pentru a forma structuri celulare de baza, denumite organite sau „organe mici” (nucleul, membrana…).
Celulele, ele însele compuse din aceste organite diferite, constituie unitatile de baza ale organismelor vii. Cu toate ca sunt de forme si de dimensiuni variate, au structuri parabile. Majoritatea contin un nucleu, care se afla într-o solutie denumita citosol, delimitata de o membrana. Corpul nostru este compus din miliarde de celule, grupate dupa functii si reunite în tesuturi.
Dupa natura lor, tesuturile corpului uman se repartizeaza în patru grupe principale: tesut epitelial, conjunctiv, muscular si nervos, fiecare avand un rol foarte important în organism.
Tesutul epitelial are celule de forma regulata, astfel acopera suprafata corpului si captuseste cavitatile interne. Tesutul conjunctiv este constituit dintr-o matrice extracelulara care înconjoara diferite tipuri de celule. Parte integranta a mecanismelor de aparare imunitara, tesutul conjunctiv sustine celelalte tipuri de tesuturi si protejeaza organele. Tesutul muscular, ale carui celule sunt alungite si contractile, participa la miscarile corpului. Tesutul nervos, constituit din neuroni, receptioneaza, produce si transmite informatii, conducând impulsul nervos.
Toate aceste tesuturi apar din primele stadii ale dezvoltarii embrionului. Organele umane se compun din cel putin doua tipuri de tesuturi primare, structurate diferit.
Tesutul lor principal are rol activ functionarea fiecaruia. Deseori, acesta este protejat de tesut conjunctiv.
Stomacul, de exemplu, este tapetat de tesut epitelial care formeaza un strat de celule înghesuite unele în celelalte. Peretele sau este în mare parte format din tesut muscular, ale carui contractii au ca efect împingerea si amestecarea alimentelor. Acest tesut muscular este el însusi dublat de un tesut conjunctiv care îl sustine si îl protejeaza.
Organele pot fi clasificate, la rândul lor, în trei grupe: organele compacte (glandele), organele cavitare (viscerele), organele apartinând sistemului nervos.
Fiecare organ lucreaza în concordanta cu alte organe pentru a constitui un sistem, ultimul nivel de organizare o corpului uman.
Sistemul digestiv, de exemplu, cuprinde gura, dintii, glandele salivare, esofagul, stomacul, intestinele… care participa toate, individual, la procesul de digestie. Aceste elemente sunt interdependente si coordonarea lor este indispensabila bunei functionari a sistemului caruia îi apartin.
Sistemul nervos are particularitatea de se ramifica în tot organismul prin intermediul nervilor periferici, centrul sau fiind localizat în creier si maduva spinarii.
Corpul uman este compus din diferite sisteme mari (cardio-vasculat, respirator, limfatic, reproductiv, nervos…) care activeaza sinergic pentru a-l mentine sanatos.
Corpul uman poate fi comparat cu o piramida ale carei etaje participa, fiecare, la mentinerea unei arhitecturi complexe. Echilibrul între mediul extern si cel intern este conditia SINE QUA NON pentru ca toate aceste niveluri de organizare sa-si continuie activitatea în mod constant.
Completat sub: r Corpul uman
